Alergii

Definiţie
O alergie este o reacţie specifică a sistemului imunitar la anumite substanţe în general inofensive din mediul înconjurător. Aceste substanţe sunt denumite alergeni. Sistemul imunitar reacţionează la alergeni ca şi cum ar fi agenţi patogeni ( de ex. o cauză declanşatoare de boală). Spre deosebire de reacţiile normale la componentele unui patogen, reacţia la un alergen este exagerată.

Orice substanţă din mediul înconjurător poate provoca o reacţie alergică. Asemenea reacţii exagerate pot fi generate de plante (ex. iarbă, polen), de insecte sau produse animale (ex. veninul de albină), de metale (ex. Nichel), sau de substanţe chimice (ex. Conservanţi).

Intoleranţele care nu sunt rezultatul sistemului imunitar, de ex. anumite alimente, sunt denumite simplu intoleranţe. Acestea apar atunci când corpul eliberează o anumită enzimă pentru distrugerea unui element nutriţional luat din exterior-acesta fiind mâncat sau băut. Printre cele mai frecvente intoleranţe sunt:

  • Intoleranţă la lactoză
  • Malabsorbţia fructozei
  • Intoleranţă la sorbitol
  • Intoleranţă la histamină

Forme de alergii
Alergiile pot fi sub-împărţite în categorii diferite. Cel mai des, elementul distinctiv este modalitatea de contact cu agentul alergen:

  • Alergia de inhalare: apare prin respiraţia în mediul alergen, ex. polen, praf, fungi, părul animalelor
  • Alergia alimentară: apare ca urmare a ingerării de alimente care conţin alergeni, ex. nuci, fructe de mare, mere, ouă
  • Alergia la medicamente: apare ca o reacţie la anumite medicamente, indiferent de forma acestora: comprimat, supozitor, infuzie, etc. (de ex. un alergen extrem de frecvent este penicilina).
  • Alergia la toxinele insectelor: apare ca urmare a înţepăturilor insectelor (ex.  albine sau viespi)
  • Alergia de contact: prin contactul pielii cu alergenii (ex. nichel sau cosmetice)

Specialistul alergolog clasifică alergiile în moduri diferite:

  • Alergiile de tip I sunt numite alergii imediate. Exemple clinice de acest fel sunt: rinita alergică (febra fânului), astmul, alergiile alimentare şi alergiile la toxinele insectelor. Din punct de vedere statistic sunt cele mai importante alergii.
  • Alergiile de tip II sunt mult mai rare şi includ alergiile care afectează celulele sanguine. Medicamentele pot fi posibile mecanisme declanşatoare a alergiilor de tip II.
  • Alergiile de tipul III apar frecvent sub forma unor alergii la medicamente. Anticorpii legaţi de antigene (ex .medicamente) se eliberează în sânge.Anticorpii sunt eliberaţi în pereţii micilor vase de sânge de la nivelul ţesuturilor (de ex. în piele sau rinichi) şi declanşează o reacţie inflamatorie. Pe piele, aceasta se manifestă de obicei sub forma unei erupţii (exantem), cel mai frecvent pete roşii mici, acompaniate uneori de sângerare, deteriorarea epidermei superficiale şi mâncărime.
  • Alergiile de Tipul IV sunt reacţiile alergice întârziate (alergie de tip întârziat). Aceasta este o formă unică de alergie în care celulele de apărare sensibilizate (limfocitele T) acţionează direct împotriva alergenilor. În timp ce alergenii de Tipul I sunt aproape tot timpul proteine, alergenii de Tip IV sunt de obicei mici substanţe moleculare, de ex. metale sau substanţe chimice. Clinic, alergiile de Tipul IV se pot manifesta ca o eczemă de contact.

Simptomele alergiei
În alergii, simptomele apar atâta timp cât substanţa declanşatoare de alergie (alergenul) există în organism. Simptomele tipului de alergie nu sunt condiţionate de însăşi alergenul în sine, ci de tipul de alergie (Tipul I,II,III sau IV).

Tipul alergiei determină când anume apar simptomele iniţiale ale alergiei. Ele pot să apară fie imediat (reacţie imediată), fie după câteva ore (reacţie întârziată) sau după câteva zile (reacţie tardivă).

Reacţiile fizice care sunt alergice pot  să apară fie limitat (ex.manifestări locale) sau generalizate (manifestări generale)

Simptomele locale ale unei alergii  apar în general atunci când a avut loc contactul cu alergenii, de ex.: în mucoasa tractului respirator, prin strănut, aspiraţie sau dispnee, în mucoasa oculară, prin lăcrimarea şi mâncărimea ochilor, în mucoasa tractului gastro-intestinal prin vomă şi diaree, sau pe piele, prin urticarie sau erupţii ale pielii.

Simptomele generale ale reacţiilor alergice pot să apară în întregul organism când substanţele declanşatoare de alergii sunt distribuite prin tot organismul  prin fluxul sanguin. Sistemul cardio-vascular este atacat cu vehemenţă: frecvenţa bătăilor cardiace este sporită şi presiunea sanguină scade. Cea mai gravă manifestare a reacţiilor alergice de Tipul I este şocul anafilactic, care de obicei afectează simultan sistemele mai multor organe şi fără tratament este fatal în câteva minute. Totuşi, această formă este destul de rară.

Simptomele şocului alergic pot fi: dificultăţi în respiraţie, tulburări circulatorii intense, tahicardie şi erupţii pe piele. Când apar astfel de semne, contactaţi de urgenţă medicul.

DIAGNOSTICUL
Diagnosticarea unei alergii este realizată de un specialist (alergolog) şi se bazează pe mai multe examinări, aşa numitele patru elemente esenţiale ale diagnosticării alergiei.

Anamneza, discuţia biografică între medic-pacient, foloseşte ca bază pentru următoarele examinări. Pentru evaluarea riscurilor alergiilor individuale, pacientul este întrebat dacă alergiile  au apărut  în familie (părinţi, fraţi, copii) şi în ce măsură ele au apărut în trecutul acestuia. În acest sens, unii doctori folosesc un chestionar standard care este completat de pacienţi. O posibilitate suplimentară, în efortul de a identifica substanţa declanşatoare, este păstrarea unui jurnal al alergiei.

Ulterior anamnezei, în funcţie de substanţa declanşatoare şi de medic, se efectuează  o multitudine de teste (testul la înţepare, testul intracutanat, scratch-test (testul la zgâriere), testul la frecare). În funcţie de test, mostre ale posibilelor substanţe declanşatoare se aplică pe piele, se implantează superficial sau injectează. În cazul unei reacţii pozitive, apar pustule şi umflături.

În final, sau ca şi o metodă alternativă testele de laborator (teste de sânge) sunt efectuate pentru a detecta anticorpii specifici IgE. În laboratorele de testare, sensitivitatea specifică şi capabilitatea de reacţie a substanţelor declanşatoare de alergie examinate sunt testate prin mostre de sânge.

Ultimul element în stabilirea diagnosticului de alergie este anamneza finală şi/sau testele de provocare. Fără acest ultim pas, nici o decizie despre o alergie specială nu poate fi luată. Numai după purtarea unei discuţii finale cu întrebări speciale (Este pacientul expus la substanţa declanşatoare? Coincid testele şi simptomele?) poate fi stabilit un diagnostic clar şi pot fi luaţi în considerare următorii paşi de tratament.

Dacă anamneza finală nu duce la un rezultat evident, substanţa declanşatoare care a fost identificată prin  testele pozitive cutanate şi/sau testele de sânge, este testată fiind aplicată direct pe organul relevant în aşa numitul test de provocare.

 

TERAPIE

Profilaxie
Cea mai eficientă prevenţie este evitarea apariţiei alergiilor. Prin asta ne referim la eliminarea totală a contactului cu alergenii specifici. În mod evident, acest lucru este posibil doar în cazuri rare. Exemple clasice unde evitarea este posibilă sunt alergiile la părul animalelor şi alergiile alimentare.

Hiposensibilizarea
Imunoterapia specifică, cunoscută sub denumirea de hiposensibilizare, este o posibilitate de a influenţa reacţia organismului la alergeni într-un mod ţintit. În cadrul acestui proces, dozele de alergeni se aplică în doze gradual crescute subcutanat sau sublingual. Astfel sistemul imunitar ar trebui să înveţe să dezvolte toleranţa pentru  antigenele substanţelor declanşatoare.

Terapia simptomatică
Cele mai multe alergii sunt tratate cu medicamente care uşurează, calmează sau previn simptomele alergice imediat ce apar, dar care nu vindecă boala alergică. Aceste medicamente antialergice sunt aplicate într-o varietate de forme diferite (tablete, spray-uri nazale, inhalatoare pentru astm, picături pentru ochi, creme, unguente şi injecţii), în funcţie de forma şi severitatea bolii. Acestea diferă în funcţie de necesitatea utilizării (pentru nevoie acută, pentru profilaxie, continuu).

Ingredientele active folosite sunt:

  • Antihistaminele, e.g. Diphenhydramine, Loratadine
  • Stabilizatorii mastocitelor , ex acid Cromoglicat
  • β2-Simpaticomimeticele, ex. Salbutamol,
  • Antagoniştii receptorilor leucotrienelor pentru astm , ex Montelukast
  • Teofilina pentru astm
  • Modulatori ai imunităţii (Pimecrolimus , Tacrolimus) pentru dermatita atopică
  • Cortizol
  • Immunosupresori în cazuri foarte severe(Ciclosporina A)

Cazurile severe acute ( ex edem Quincke, şoc anafilactic) sunt cu risc vital şi necesită măsuri medicale de urgenţă

Sunt folosite adrenalina, excipienţii plasmatici şi cortizonul. Pacienţilor care se ştiu ca fiind dezvoltatori de şoc anafilactic (pentru alergiile la insecte) li se pot prescrie injecţii cu adrenalină pe care aceştia ar trebuie să le aibă totdeauna la îndemână.

 

 

Nota: Acest text serveşte ca informaţie generală. Vă rugăm să nu încercaţi să vă diagnosticaţi singuri, consultaţi un medic specialist când simptomele şi manifestările şi-au făcut apariţia. Aceasta este singura modalitate în care simptomele pot fi evaluate, în mod corect, pe baza experienţei clinice şi a altor etape de diagnosticare.