Infecţiile respiratorii

Infecţiile respiratorii

Definiţie
O infecţie respiratorie este o boală declanşată de un agent patogen la nivelul tractului respirator. În funcţie de zonele afectate, infecţiile respiratorii sunt sub-împărţite după cum urmează:

  • Infecţie a căilor respiratorii superioare: nas, sinusuri, faringe şi/sau laringe.
  • Infecţie a căilor respiratorii inferioare: trahee, bronhii. Astfel de infecţii sunt mult mai rare, dar simptomele şi evoluţia bolii sunt de obicei mai severe decât în cazul infecţiilor căilor respiratorii superioare.

Infecţiile respiratorii frecvent nu apar singure, ci însoţite de infecţii suplimentare. Astfel, de exemplu, bronşita acută este acompaniată adesea de tuse convulsivă sau pojar. Sau ,ca urmare a unei infecţii a căilor respiratorii superioare, poate să apară o infecţie a urechii medii. În afară de aceasta, o infecţie respiratorie, de exemplu bronşita cronică, se poate complica cu infecţii respiratorii mai agresive de exemplu emfizemul pulmonar sau bronşita cronică obstructivă.

Frecvenţa
Nu există nici o boală umană care să apară la fel de frecvent ca infecţia respiratorie acută. Această frecvenţă atât de ridicată este în general a căilor respiratorii superioare. Astfel de infecţii respiratorii acute de regulă pot fi uşor tratate sau se vindecă de la sine după un timp.

Cauze
O infecţie respiratorie poate avea o varietate de cauze. În afară de o mulţime de agenţi patogeni care pot determina un tip sau altul, există şi alţi factori care contribuie având un rol important.

O infecţie respiratorie este una dintre cele mai frecvente boli cunoscute de omenire, deoarece căile respiratorii (gură, nas, sinusuri, gât, laringe, trahee şi plămâni) formează împreună un sistem care este în mod deosebit expus influenţelor mediului, de exemplu, praf, fum, emisii de gaze, bacterii, virusuri şi fungi. În mod normal, organismul este protejat prin propriul sistem imunitar de astfel de agenţi patogeni, îi poate distruge şi scăpa de ei, iar mucoasa care căptuşeşte căile respiratorii prinde cele mai minuscule particule şi le elimina din organism prin mişcările cililor sau prin tuse sau înghiţirea mucozităţilor. Totuşi, în anumite circumstanţe, acest mecanism de protecţie poate fi redus. Atunci agenţii patogeni acţionează cu uşurinţă şi pot declanşa o infecţie la nivelul căilor respiratorii superioare.

În infecţiile respiratorii, următorii factori pot fi posibile cauze:

  • Infecţiile anterioare
  • Epuizarea fizică
  • Stresul
  • Reacţii alergice la nivelul nasului şi gâtului
  • Fumatul
  • Mediul înconjurător

Simptomele
O infecţie respiratorie poate da naştere la o mare varietate de simptome, în funcţie de părţile tractului respirator afectate. În general o infecţie la nivelul tractului respirator superior, adică nas, sinusuri, gât şi laringe, cauzează simptome şi evoluţie a bolii mai puţin severe decât o infecţie a tractului respirator inferior, de exemplu, trahee şi bronhii.

În multe cazuri, infecţiile respiratorii nu apar singure, sunt acompaniate şi de alte infecţii. Astfel, o infecţie a căilor respiratorii superioare (care însoţesc în general o răceală), poate duce la o infecţie a urechii medii, în care apar semne corespunzătoare, de exemplu, dureri de urechi, ameţeli, febră. Mai mult, o infecţie respiratorie poate evolua şi duce la simptome noi, suplimentare, pe măsură ce se dezvoltă. De exemplu, o bronşită cronică se poate transforma în emfizem pulmonar sau într-o bronşită cronică obstructivă.

Infecţiile respiratorii acute
O infecţie respiratorie se poate distinge prin simptome imediate şi acute. O astfel de infecţie respiratorie acută poate fi de obicei uşor de tratat sau chiar se vindecă de la sine cu timpul.

Infecţiile respiratorii: diagnostic
Atunci când se suspectează o infecţie respiratorie, primul pas pentru a stabili un diagnostic este de a-l întreba pe pacient care sunt acuzele şi simptomele şi despre modul cum au evoluat acestea până în momentul respectiv, aşa numita anamneză, urmată de o examinare fizică. În timpul examinării medicul ascultă la plămâni şi bronhii. În general, sunt examinate urechile, gura, nasul şi gâtul, precum şi ganglionii limfatici de la nivelul gâtului.

Cu scopul de a distinge dacă viruşii sau bacteriile sunt responsabili pentru infecţia respiratorie, testele de sânge sunt parte a procesului de diagnosticare. Scopul acestora este de a testa sângele pentru o varietate de indicatori ai infecţiei, de exemplu, viteza de sedimentare a hematiilor şi concentraţia de celule albe din sânge.

O infecţie bacteriană a căilor respiratorii poate fi diagnosticată într-un laborator prin examinarea mucusului şi a flegmei eliminate prin tuse, sau printr-un test citologic al mucoasei gâtului şi nasului, care să permită identificarea agentului patogen.

În funcţie de modalităţile în care infecţia respiratorie se manifestă, şi de cât timp durează simptomele, o radiografie pulmonară poate fi indicată pentru stabilirea diagnosticului. Doar în cazuri rare, este necesară o endoscopie pulmonară, de exemplu bronhoscopie, computer tomograf, scanare CT.

Infecţiile respiratorii: tratament
Tratamentul infecţiilor căilor respiratorii este condiţionat de localizarea acesteia în tractul respirator superior sau inferior; dacă infecţia este acută sau cronică; şi ce agent patogen a declanşat infecţia.

Terapia non-medicamentoasă
Dacă infecţia este situată în căile respiratorii superioare şi nu este complicată, sau în cazul în care se dovedeşte a fi o bronşită declanşată de un virus, o terapie non-medicamentoasă este de obicei suficientă. Aceste simptome de multe ori dispar de la sine după o anumită perioadă de timp. Tratamentul cu antibiotice nu este necesar.

Pentru uşurarea simptomelor şi grăbirea pe cât posibil a procesului de vindecare, următoarele terapii non-medicamentoase sunt posibile:

  • Inhalaţii
  • Băuturi calde
  • Împachetări umede pentru piept şi gât
  • Căldura locală
  • Aport suficient de vitamine  

Terapia medicamentoasă
Un tratament medicamentos poate ajuta la ameliorarea mai rapidă a simptomelor în cazul unei infecţii respiratorii. Aceasta poate fi aplicată într-o varietate de moduri:

  • Pentru a reduce obstrucţia nazală datorată edemului mucoasei nazale, de exemplu spray-uri nazale adecvate
  • Pentru tratarea febrei şi a inflamaţiei, acid acetylisalicilic, paracetamol, etc
  • Expectorante 
  •  

Ulei eteric pentru calmarea tusei
Uleiul esenţial obţinut din florile de levănţică, prin distilarea cu aburi are un efect antiinflamator şi antimicrobian şi stimulează cilii respiratori şi sistemul imunitar.

Uleiul de levănţică este transportat prin fluxul sanguin către bronhii şi sinusuri având efecte benefice asupra acestora.

Uleiul de levănţică subţiază mucoasa îngroşată prin restabilirea echilibrului soluţie-gel în aşa fel încât cilii mucoasei să îşi poată relua funcţia de bază. Sistemul primar de apărare şi de auto-purificare acţionează asupra mucoasei restabilizând funcţia acesteia.

Uleiul de levănţică are de asemenea şi un efect anti-microbian.

Uleiul de levănţică întăreşte sistemul imunitar prin activarea leucocitelor (celulele albe din sânge).

Lavanda
Lavanda este o specie de plantă care creşte în aproximativ 30 de soiuri diferite.

Lavanda (Lavendula angustifolia) este cultivată frecvent. Uleiul esenţial, care se obţine prin distilare apă-abur, este utilizat în fabricarea parfumurilor.

Lavanda-Speik (Lavendula latifolia, lavanda cu frunze late, lavanda spaniolă) este un arbust aromatic, veşnic verde, alb-filamentat, care creşte la înălţimi de peste 80 de centimetri. Ea are un miros eteric şi conţine cineol şi linalool, care sunt responsabile de efectele medicamentoase. Perioada de înflorire este în Iunie şi până în Septembrie.

Speik
Acest termen distinge varietatea de plante care cresc în Alpi, care sunt, în general, puternic parfumate şi aromatice. Una dintre ele este Lavanda-Speik, care oferă uleiul speik printr-un proces de distilare cu vapori.

 

Nota: Acest text serveşte ca informaţie generală. Vă rugăm să nu încercaţi să vă diagnosticaţi sigur, consultaţi un medic specialist când simptomele şi manifestările şi-au făcut apariţia. Aceasta este singura modalitate în care simptomele pot fi evaluate, în mod corect, pe baza experienţei clinice şi a altor etape de diagnosticare